Masinile dobandite prin partaj nu mai sunt scutite de la plata timbrului de mediu

Pana acum, potrivit prevederilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, autovehiculele dobandite prin partaj erau exceptate de la plata taxei.

Aceasta exceptie a fost eliminata din OUG nr. 9/2013, dupa ce un act normativ ce prevede acest lucru a intrat recent in vigoare. Este vorba despre Ordonanta Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 490, din 2 august 2013 si intrata in vigoare la aceeasi data.

Conform notei de fundamentare a documentului, faptul ca masinile dobandite prin partaj au fost scutite de la plata timbrului de mediu a dus la crearea unui mecanism legal de evitare a platii, prin invoiala la notar. Mai exact, este vorba despre acele autovehicule achizitionate in coproprietate din spatiul comunitar european, in cazul carora coproprietarii fac partajul pe cale notariala inainte de inmatricularea in Romania.

"Prin urmare, prin neplata timbrului de mediu de catre coproprietarul dobanditor, se creeaza atat o discriminare intre beneficiarii exceptiei si cei care sunt obligati la plata timbrului prin achizitionarea autovehicului second-hand tot din spatiul comunitar, cat si un prejudiciu adus bugetului general consolidat”, se puncteaza in nota de fundamentare.

Avand in vedere situatia creata prin aplicarea acestei exceptii, Guvernul a abrogat, din OUG nr. 9/2013, articolul care prevede ca autovehiculele dobandite prin partaj sunt scutite de la plata.

Ordonanta publicata recent completeaza categoria de beneficiari a ecotichetului, in sensul ca si persoanele juridice vor primi tichet cu valoare nominala pentru fiecare autovehicul electric achizitionat.

"In vederea stimularii vehiculelor noi, nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, unitatile administrativ-teritoriale si institutiile publice care achizitioneaza autovehicule electrice noi beneficiaza de un tichet cu valoare nominala, pentru fiecare autovehicul nou achizitionat, denumit in continuare ecotichet" - se precizeaza in documentul citat.

Modificarea vine in contextul in care, pana acum, doar persoanele fizice, unitatile administrativ-teritoriale si institutiile publice primeau un ecotichet pentru masinile electrice cumparate.

In nota de fundamentare se precizeaza ca noutatea vine pentru a incuraja achizitia de astfel de masini nepoluante, iar persoanele juridice "manifesta interes si au putere de cumparare a autovehiculelor electrice".

* Potrivit OUG nr. 9/2013, ecotichetul are o valoare nominala de 12.000 lei si se suporta din bugetul Fondului pentru mediu.

 
Powered by GateIT